23 August 2007

fara comentarii

un interviu intre un reporter si un comunist oarecare;

Bună ziua, domnule comunist , de la Craiova sunt.
Hai repede, că mă grăbesc, dar vorbesc cu tine, că voi, ăştia de la Craiova, sunteţi simpatici.
Ce spuneţi de decizia patronului Universităţii de a exlcude din lot patru jucători şi de a păstra antrenorul demisionar?
Domnule, patronul face ce doreşte. Este decizia lui. Ştii cum este treaba: cine comandă muzica plăteşte lăutarii.
Este ceva în premieră pentru fotbalul românesc, că, de obicei, în astfel de situaţii cădeau capetele antrenorilor.
Repet, dacă finanţatorul consideră că este bine aşa, face ce vrea. Personal, cred că nu este bine, însă este legal.
De ce?
Pentru că Universitatea este slăbită acum prin excluderea jucătorilor respectivi. Fără aceştia e greu să o scoţi la capăt.
Vine şi un meci destul de dificil contra celor de la Unirea Urziceni.
Exact. Şi sfatul meu este că fără linişte la echipă şi fără jucătorii respectivi va fi foarte greu.
Ca om de fotbal, ce sfat le-aţi da celor de la Craiova?
Să lase jucătorii în pace, să le dea încredere şi, cu linişte, se face treabă frumoasă.
Păi, tocmai de asta au fost excluşi din lot, că au fost mereu încurajaţi, acoperiţi şi rezultatele nu au fost cele aşteptate.
Nu mai contează ce s-a întâmplat, important este ca ei să fie iertaţi cât mai repede, chiar şi pentru meciul cu Unirea Urziceni.
Să trecem la alt subiect, Universitatea a fost chemată la Comisia de Disciplină pentru injuriile adresate unui comunist , LPF, lui ... unui alt comunist şi FRF …
Nu e treaba mea. Comisiile aparţin acum FRF. Eu nu m-am plâns, nu am făcut nicio sesizare, n-am reclamat pe nimeni pentru că galeria mă înjură, iar eu mă înjur cu ei!
Bine, dar este normal ca cluburile să plătească fiindcă înjură fanii, mai ales că se fac apeluri înainte de meciuri către aceştia să fie liniştiţi.
Dacă regulamentele sunt aşa, normal că da! FIFA şi UEFA aşa spun. Clubul organizator să plătească. La noi însă există o lege prin care turbulenţii să fie băgaţi la puşcărie.
Deci să intre la puşcărie patru - cinci mii de fani?
Nu, domnule, capii lor! Să fie monitorizaţi şi, hop, săltaţi. (ESO)

iata cum a judecat comisia de disciplina cazul fanilor craioveni
U Craiova - avertisment si 10.000 de lei amenda pentru comportamentul suporterilor.
Comisia de Disciplina a FRF a hotarât sa amendeze echipa Universitatea Craiova cu suma de 10.000 RON pentru injurii la adresa forurilor fotbalului românesc, FRF si LPF. Stiinta a primit si un avertisment, urmând sa joace cu portile închise în cazul în care injuriile suporterilor pe stadionul „Ion Oblemenco” vor continua.
(prosport)


si iata cum a judecat comisia de disciplina cazul rapidistilor
Prezent în aceasta dupa-amiaza la sediul LPF, directorul tehnic al Rapidului, Grigore Sichitiu, a primit un ultim avertisment verbal cu privire la manifestarile suporterilor giulesteni, atât în deplasare, cât si acasa.
Fanii giuleşteni au aprins torte la meciul cu Otelul si s-au batut în deplasare cu suporterii echipei Universitatea Cluj. ''Am avut unele discutii lamuritoare cu domnul Sichitiu. Sper sa fi înteles mesajul nostru. Acum nu am luat nicio masura contra Rapidului '', ne-a spus unul din membrii Comisiei de Disciplina.
(prosport)

traim in comunism - si asta ne ocupa tot timpul!

No comments: